„Date fiind ușile blindate extrasecurizate, nu este greu ca un pilot să își împiedice colegul să intre în carlingă”, scria acum două luni Jan Cocheret, pilotul companiei Emirates.
„Este suficient să aștepte ca un coleg să meargă la baie pentru a nu-i mai deschide niciodată ușa”, avertiza pilotul olandez.
După atentatele din 11 septembrie 2001, „mă întreb frecvent cine este alături de mine în cabină? Dacă i se întâmplă ceva teribil în viață și nu poate depăși situația?! Sper că după o pauză de mers la baie nu mă voi trezi în fața unei uși blocate”, adăuga pilotul.
„Este bine și frumos că se poate intra în carlingă cu un cod secret, dar, dacă persoana aflată în interior dezactivează această opțiune, nu se mai poate face nimic altceva decât să te așezi pe scaun cu pasagerii și să aștepți ce se va întâmpla”, spunea Jan Cocheret.
Companiile aeriene din întreaga lume au început să modifice procedurile de zbor, impunând regula prezenței permanente a două persoane în cabina piloților, după aparenta prăbușire intenționată de către copilot a avionului Germanwings.